REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Biroul Electoral Central: USL are 60% din voturi, ARD – 16,7%, PPDD – 14,6% și UDMR – 5,2%

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Biroul Electoral Central: USL are 60% din voturi, ARD - 16,7%, PPDD - 14,6% și UDMR - 5,2%
Publicat: 10/12/2012, 18:14
Actualizat: 06/09/2019, 16:57

Cele 57 de procente din exit-uri s-au transformat în numărătoarea paralelă a USL în 346 de mandate, la o socoteală cu un număr de parlamentari de 470, rezultând astfel o pondere a Uniunii Social Liberale de 73,6%. Datele au fost prezentate de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia USL a închis toate colegiile de deputat și senator din 25 de județe, inclusiv București. În calculele USL dacă numărul de mandate va crește la redistribire spre 500, PSD și PNL ar avea controla 69,2% din viitorul parlament. Dacă postuile vor ajunge la 520, USL va deține 66,5%.

Rezultatele EXIT POLL la ALEGERI PARLAMENTARE 2012 au dat câștigător USL, care ar fi obținut 56,96 % din voturi la Cameră și 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră și 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% și 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% și 5,16 %.

Imediat după prezentarea rezultatelor exit poll-urilor, Victor Ponta a anunțat că USL va începe o negociere cu UDMR pentru constituirea unei majorități constituționale. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a a confirmat că discuțiile vor începe mâine. „Avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”, a spus Kelemen.

În același timp, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat că „nu mai este niciun dubiu” că Victor Ponta va fi premier.

În vreme ce USL își face planurile pentru un nou mandat la guvernare, în tabăra ARD lucrurile se complică. Liderul PDL Vasile Blaga riscă să nu intre în parlament, la fel și șeful Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. De altfel, niciunul dintre liderii alianței nu au obținut jumătate plus unu din voturile din colegiu, mandatele jucându-se la redistribuire. Singura care și-a anunțat victoria a fost Elena Udrea.

Gândul.info vă prezintă desfășurarea evenimentelor ALEGERI PARLAMENTARE 2012.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 18.10 Potrivit rezultatelor transmise de Biroul Electoral Județean, liderul PP-DD Dan Diaconescu a ratat intrarea in Parlament.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 18.05 Noile date furnizate de BEC arată că USL a obținut 60.07% din mandatele pentru Senat, ARD are 16.72%, PPDD – 14.63%, iar UDMR 5.25%. În privința Camerei Deputaților, USL a strâns 58.61 de procente, în timp ce ARD a adunat 16.52 % din voturi, PPDD -13.98 %, iar UDMR – 5.15%.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14.10 Un singur candidat ARD a reușit să câștige din prima colegiul în care a candidat la ALEGERI PARLAMENTARE 2012, obținând scorul de78% din voturi în colegiul 2 Diaspora pentru Camera Deputaților. Este vorba despre consilierul prezidențial Eugen Tomac, fost secretar de stat în Ministerul de Externe.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14.05 Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după centralizarea a 95.83% din secții, USL a obținut, la Camera Deputaților, 58.61%, ARD 16.58% din voturi, PPDD – 13.82%, iar UDMR – 5.21%. La Senat, USL a câștigat 60.08% din mandate, ARD are 16.79%, PPDD – 14.46%, iar UDMR 5,31%.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 13.45 USL și-a adjudecat toate mandatele de deputați și senatori și în județele Dolj și Brașov, potrivit datelor furnizate de BEJ.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 13.15 Cezar Preda și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PDL, precum și din cea de lider al filialei Buzău.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 12.10 „Să nu credeți că în USL este fericire. Dar trebuie să discutăm și să argumentăm foarte clar. Eu, personal, sunt favorabil unei întâlniri a USL cu UDMR”, a declarat Liviu Dragnea, care a câștigat un mandat de deputat în Teleorman.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 12.07 USL Cluj a câștigat în mod direct trei mandate de deputat, prin Radu Zlati, Cornel Itu și Elena Uioreanu, și un mandat de senator prin Marius Nicoară, restul mandatelor urmând să fie obținute prin redistribuire. Aceeași situație este valabilă și în județele Buzău și Gorj.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 12.05 Nici Gigi Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, colegiul 25, nu este de acord ca USL să facă o alianță cu maghiarii. USL „nu are nevoie de UDMR” și că nu vede sensul unei alianțe cu maghiarii.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 11.50 Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, a afirmat că nu-și dorește o alianță cu maghiarii. „Sunt ferm împotriva unei alianțe la guvernare cu UDMR”, a spus Hașotti.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 10.06 Potrivit primelor REZULTATE OFICIALE anunțate luni dimineața de BEC, după centralizarea a 81,49% din voturi, USL a obținut 60,03% din scrutinele pentru Senat, ARD are 16,95%, PPDD – 14,18%, iar UDMR 5,40%. În ceea ce privește voturile pentru Camera Deputaților, USL a strâns 58,63 de procente, în timp ce ARD a adunat 16,69% din voturi, iar PPDD – 13,53, UDMR – 5,31%. Prezența la nivel național este de 41,62%.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 01:50 Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a anunțat că, potrivit numărătorii paralele a USL, PSD și PNL a câștigat toate locurile de senator și deputat din 25 de județe, inclusiv București, având până în acest moment 346 de mandate.

Dragnea a spus că, dacă numărul de parlamentari va rămâne de 470, USL ar avea 73,61% din mandate, dacă va fi de 500 scorul USL ar fi de 69,2%, iar dacă va fi de 520, USL ar avea 66,5%.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 01:50 În județul Gorj, potrivit numărătorii paralele a PDL, ARD a obținut jumătate din scorul PPDD.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 00:39 Datele parțiale ale numărătorii paralele a ARD arată că niciunul dintre liderii alianței nu a făcut majoritatea pentru a intra în Parlament fără redistribuire

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 23:55 După ce numărătorile paralele ale USL o dădeau pierzătoare în cursa pentru un nou mandat de deputat, Elena Udrea a ieșit public pentru a-și anunța victoria.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 23:50 Europarlamentarul George Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, ar fi obținut peste 65% din voturi, potrivit unor surse din USL

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:37 Kelemen Hunor: „UDMR a intrat în parlament. Vom avea o muncă mai grea, dar suntem pregătiți să facem face tuturor provocărilor. Suntem responsabili pentru reforma statului român. UDMR are un program electoral foarte coerent și sunt convins că acest program va avea o susținere în Parlament. Am discutat cu Victor Ponta. Începând de mâine vom începe o discuție pentru că avem nevoie de stabilitate, nu de certuri”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:31 Victor Ponta a declarat că a vorbit cu președintele UDMR Kelemen Hunor, urmând să înceapă negocierile pentru constituirea unei majorități constituționale și parlamentare.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:29 Potrivit exit poll-ului GeoPOL, Victor Ponta a câștigat colegiul de deputat di Târgu Jiu cu 68%, în vreme ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obținut 29% din voturi.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:23 Victor Ponta: „Le mulțumesc tuturor românilor care au participat la vot”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:15 Vasile Blaga(PDL): „USL a dus o campanie de manipulare. Le mulțumesc celor care s-au bătut în colegii și îi rog să rămână până se numără ultimul vot pentru că sunt convins că vom depăși 20 %”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:12 Crin Antonescu(PNL): „Votul de astăzi înseamnă nu doar victoria unei formațiuni, e cel mai mare scor politic pe care o alianța l-a obtinut din ’90 și până azi, e victoria împotriva regimului Băsescu, este sentința dreaptă, definitivă, ireconciliabilă, pe care ați dat-o regimului Băsescu. Nu mai este niciun dubiu: premierul României va fi Victor Ponta”

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:10 EXIT GeoPOL: USL – 57%, ARD – 18%, PPDD – 14%, UDMR – 5%

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:05 EXIT POLL CCSB: USL a obținut 56,8%% din voturi pentru Cameră și 58,3% pentru Senat, fiind urmată de ARD cu 19% și 19,6%, PPDD cu 13,8% și 14,1%, UDMR cu 5,1% și 5,2%, conform rezultatelor exit-poll-ului CCSB difuzat de Antena 3.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:03 EXIT POLL CSOP: USL – 54%; ARD – 19%; PPDD – 10%; UDMR – 5% LA CAMERĂ

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:01 Rezultatele EXIT POLL CSCI, pentru România TV:

USL – 57% voturi, 62% mandate

ARD – 21% voturi, 22% mandate

PPDD – 11% voturi, 11% mandate

UDMR – 5% voturi, 5% mandate

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 21:00 EXIT POLL CURS-AVANGARDE USL a obținut 56,96 % din voturi la Cameră și 57,58 % din voturi la Senat, fiind urmată de ARD cu 18,12% la Cameră și 18,87 % la Senat, PPDD cu 12,95% și 13,09 %, iar UDMR a luat 5,19% și 5,16 %, conform rezultatelor exit-poll-ului CURS difuzat de TVR.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 20:34 Președintele Traian Băsescu a lansat pe Facebook un apel către cetățenii români de etnie maghiară, îndemnându-i să meargă la vot.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 20:00 Ultimele REZULTATE EXIT POLL CCSB la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 aici.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 19:54 Polițiștii bucureșteni l-au amendat cu 3.000 de lei pe membrul secției de votare 552 din sectorul 3 care a fost surprins de președintele secției în timp ce filma cu telefonul. De altfel, procesul de vot la această secție a fost suspendat temporar în această după-amiază, în urma unui conflict între reprezentanții ARD și USL. Conflictul a izbucnit după ce primii ar fi filmat în secția de votare, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț. „Reprezentanții ARD au filmat, li s-a cerut să nu mai filmeze, s-au certat, s-au încăierat”, a menționat Muhuleț.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 19:31 Prezența la vot până la ora 18.00, potrivit datelor furinzate de Biroul Electoral Central, la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, a fost de 36.54%, la nivel național, mai mare decât cea de la alegerile din 2008, când a fost de 34,48%. Detalii, aici.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 19:23 Reprezentanții MAI fac public „raportul” sesizărilor primite până la ora 17.00. Astfel, au înregistrat 370 de sesizări privind scrutinul electoral, respectiv 183 în mediul urban și 187 în rural, 41 dintre acestea fiind pentru contravenții, cele mai multe în județele Dâmbovița și Gorj.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 19:20 Nouă oameni au primit îngrijiri medicale la secțiile de votare, cinci dintre aceștia, bărbați cu vârste între 54 și 74 de ani, fiind transportați la diverse spitale din Capitală, anunță managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 19:10 Două topuri cu buletine de vot pentru Camera Deputaților din Colegiul nr. 2 Suceava au fost găsite la o secție de votare din Colegiul nr. 4, iar o parte din ele au fost folosite în procesul de vot până când un alegător a sesizat că nu se regăsesc candidații din colegiu pe buletinul de vot.

Buletinele de vot care aveau candidații din alt colegiu au fost identificate, iar voturile folosite și introduse în urmă urmează să fie anulate.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 18:52 Ultimele REZULTATE EXIT POLL CSOP la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 relevă că USL are 54%, ARD-22, iar PPDD -12%.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 18:44 90 de localități au rămas fără curent electric, însă votul a continuat la lumina lumânărilor sau generatoarelor.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 18:30 Ultimele REZULTATE EXIT POLL CCSB la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 aici.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 18:25 Un bărbat în vârstă de aproape 101 ani, din Pitești, a votat duminică la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, fiind primit cu aplauze de cei din secția de votare, și a declarat că votează de când avea 21 de ani, spunând că românii trebuie să iasă la vot pentru ca majoritatea să decidă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 18:20 Biroul Electoral Județean Brașov a fost sesizat cu privire la câteva nereguli în ziua alegerilor, între care persoane care au votat pe liste suplimentare deși secția la care erau arondați era în apropiere și un membru al unei secții prins încercând să dea mai multe buletine de vot alegătorilor.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 17:45 La secția 641, organizată la Școala Generală 74 „Ienăchiță Văcărescu” din București a votat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel. Ierarhul i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și a împărțit iconițe.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 17:02 Liderii ARD Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu nu vor apărea în această seară în poza de familie a alianței la ora 21.00, la anunțarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, fiind blocați în colegiile în care candidează din cauza vremii.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 16:30 Ultimele REZULTATE EXIT POLL CCSB la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 aici.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 16: 20 Ultimele REZULTATE EXIT POLL la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 din GORJ, dintre Victor Ponta și Dan Diaconescu, aici.

ALEGERI PARLAMENTARE- UPDATE 16:00 Odată cu ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, locuitorii din Alba votează în cadrul unui REFERENDUM pe tema proiectului ROȘIA MONTANĂ, iar populația din patru localități din Constanța este așteptată să voteze la două referendumuri: EXPLOATAREA GAZELOR de ȘIST și înființarea unor noi localități. Mai multe detalii, aici.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 15:54 Furnizarea energiei electrice, întreruptă din cauza ninsorilor abundente în șapte secții de votare din două localități din Harghita, a fost reluată în această după-amiază, problemele fiind remediate și în celelalte zece localități afectate, potrivit Mediafax.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 15:33 BEC anunță prezența la vot la ora 14.00. Până la această oră, 20.56% dintre alegători se prezentaseră la vot, 20.71% în mediul urban și 20.36% în rural. Mai multe detalii, aici.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:58 Membrii Biroului Electoral din Dâmbovița au ajuns la secția de votare din comuna Cândești cu un camion al Armatei. Pentru că drumurile erau blocate de zăpadă, militarii i-au transportat pe oficiali cu camionul, iar secția 169 Valea Mare din comună a fost deschisă cu o întârziere de trei ore.

Ultima oră: NOI REZULTATE. AVEȚI AICI cifrele din EXIT POLL-ul Geopol. Cât mai poate să urce DAN DIACONESCU?

Dan Diaconescu

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:54Candidatul ARD la Camera Deputaților în colegiul Răducăneni din Iași Dragomir Tomașeschi reclamă la BEJ că, în localitatea Costuleni, mai multe persoane s-au trezit cu urna mobilă la poartă, fără să fi cerut acest lucru, în timp ce într-o altă comună un membru PSD le oferă oamenilor băuturi alcoolice.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:43 Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, anunță că în această dimineață mulți arădeni au primit SMS-uri semnate de Mihai Răzvan Ungureanu în care acesta îi îndeamnă să meargă la vot. Mesajele veneau de la numărul de telefon 0753934773 și aveau textul: «Sunt Mihai Răzvan Ungureanu și nu renunț la luptă. Candidez pentru Arad și pentru arădenii harnici și cinstiți. Vă aștept la vot»”, a precizat Ivan, înainte de a încheia ironic că nu erau semnate „Unguent”.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:40 Un bărbat din Târgu Jiu este cercetat la această oră de polițiști, după ce și-a fotografiat votul de pe buletin cu telefonul mobil.

Potrivit reprezentanților Poliției Gorj fapta poate fi încadrată la tentativă de mituire. „În momentul de față se fac cercetări, dar din primele aspecte rezultă că alegătorul și-a fotografiat buletinul de vot pentru a arăta ulterior cuiva modul în care a votat și a fi răsplătit cu bani sau bunuri”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Gorj, Daniel Tică.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:29 Primele REZULTATE EXIT POLL GEOPOL la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 publicate de realitatea.net arată că, la ora 11.30, USL avea cumulat 60% din voturile pentru Camera Deputaților și Senat, fiind urmată de ARD- 15%, PP-DD- 12% și UDMR – 6%

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 14:25 Imediat după prânz și-a făcut apariția la vot și primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, îmbrăcat în ținuta kaki cu beretă roșie. N-a venit singur, ci a fost însoțit de 12 tinere, tot în kaki. Patru dintre ele au intrat cu el în secția de votare. „Sunt garda mea”, a spus Mazăre, „și de iarnă, și de vară”. „Și acum fetele au fost cu mine toată campania, nu puteam în ultimul moment să le abandonez”, a punctat acesta.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 13:54 Primele REZULTATE EXIT POLL CCSB la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 publicate de antena3.ro arată că, la ora 12.30, USL avea 65% din voturile pentru Camera Deputaților și 66% pentru Senat, fiind urmat de ARD, cu 15% la deputați și 16% la senatori.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 13:25 Procesul de vot la o secție de votare din sectorul 3 este suspendat, în urma unui conflict între reprezentanții ARD și USL.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, conflictul ar fi pornit de la o cameră de filmat. „Reprezentanții ARD au filmat, li s-a cerut să nu mai filmeze, s-au certat, s-au încăierat”, a spus Muhuleț.

ALEGERI PARLAMENTARE – UPDATE 13:17 Niciun votant la două secții din comuna clujeană Aluniș până la ora 10.00, a anunțat președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Cluj, judecătorul Monica Trofin. Potrivit aceleiași surse, la secția de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, votaseră până la prânz două persoane, care au parcurs pe jos cinci kilometri, prin viscol și zăpadă.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 12:50 Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog anunță căau fost înregistrate 66 de sesizări privind posibile incidente electorale în primele patru ore de la deschiderea secțiilor de votare, cele mai multe fiind în București și județele Buzău și Olt.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 12:39 Procesul de vot la secția de votare de la Auckland, în Noua Zeelandă, s-a încheiat, la ora 10.00, ora României (ora 21.00, ora locală), nefiind înregistrate incidente sau alte situații deosebite, potrivit MAE.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 12.03 Traian Băsescu a votat, el fiind așteptat de soție și de mezina familiei la ieșirea din cabină.

Întrebat pentru ce a votat, Băsescu a spus că ‘pentru continuitate în drumul spre vest”. „Nu vreau ca țara mea, țara noastră, să rămână în zona gri”.

Președintele a afirmat că vremea de afară nu reprezintă un impediment pentru a nu merge la vot. Mai mult, a făcut și o glumă, afirmând că încă nu a primit de la soție „lista” pentru a merge la cumpărături.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 11:59 Traian Băsescu și soția lui, Maria, ajung la secția de votare de la liceul „Xenopol”. Cei doi sunt însoțiți de fiicele lor, Ioana și Elena.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 11:39 La Liceul „Jean Monnet” din Capitală ajunge Ion Iliescu, însoțit de soția lui, Nina Iliescu. El și-a exprimat speranța ca voturile românilor să consolideze o situație politică clară și stabilă, cu o majoritate limpede în Parlament.

ARD a depus plângere penală, la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, în cazul primarului comunei Olteni din Teleorman pe motiv că la ora 09:00 a împărțit, împreună cu un grup de cetățeni, bani alegătorilor cu mențiunea să voteze cu USL, anunță purtătorul de cuvânt al ARD Traian Ungureanu.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 11:36 BEC anunță prezența la vot. Astfel, la nivel național, prezența la alegerile parlamentare, la ora 10.00, a fost de 4,52 %,potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț.

Potrivit sursei, aproximativ 3,09 la sută dintre bucureștenii cu drept de vot s-au prezentat la urne duminică, până la ora 10.00, cea mai mare pondere de opțiuni exprimate fiind în sectoarele 1 și 2 cu câte 4,28 la sută, iar cea mai mică în sectorul 5.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 10:30 Bărbatul care a făcut stop cardiac într-o secție de votare din Ploiești a fost declarat mort, deși medicii au făcut eforturi să-l resusciteze.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 10:48 Premierul anunță că este „în contact cu toate autoritățile” și spune că a fost informat telefonic de ministrul Dușa că, „la această oră” sunt „deschise toate secțiile de votare”. Întrebat ce va face în cursul acestei zilei, Ponta a anunțat că va râmâne „în zonă” – la Târgu Jiu. De altfel, a precizat că a votat cu toate gândurile bune pentru Tg Jiu, Gorj și România.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012 – UPDATE 10:42 Victor Ponta votează la Tg Jiu. Co-președintele USL a venit la vot însoțit de soția lui, europarlamentara Daciana Sârbu.

CONTINUARE LIVE TEXT

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Înmormântarea lui Gigi Becali. Cum arată locul de veci unde va fi depus trupul patronului...
Cod galben de ploi, vânt puternic, lapoviță și ninsori, în România
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cine este soprana Cristina Păsăroiu, artista care l-a cucerit iremediabil pe Andrea Bocelli
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase